Secretul vârstei fără vârstă? Atitudinea pe care o avem în fața vieții, în general, influențează felul în care îmbătrânim: frumos vs urât sau sănătos vs bolnav.
Timp de 30 de ani am avut o prietenă, cu 25 de ani mai mare decât mine, a cărei vârstă am aflat-o abia când am condus-o pe ultimul drum. Îi serbam zilele de naștere, dar nu știam ce vârstă sărbătorim. A făcut în așa fel încât să o celebrăm pe ea și nu vârsta din buletin.
Era o persoană veselă, mereu înconjurată de tineri. Era genul de doamna crescută și educată la Pension, cu o cultură generală vastă și cu un simț al umorului atât de fin.
Fața ei frumoasă ca de păpușă, cu ochi de un albastru infinit, cu obraji ușor rozalii și o piele albă catifelată, era mereu animată de un zâmbet larg, creat de buzele frumos colorate cu ruj roz sidefat. Niciodată nu am văzut-o nerujată!
Avea o atitudine pozitivă față de viață, își menținea mintea și corpul active. Îi plăcea să meargă în vizită la prietenii mai tineri sau să dea chiar ea petreceri de neuitat. Știa să aprecieze mâncarea și să complimenteze gazdele. Și cât dansam și ne zbenguiam!
Era o apariție diafană. Mereu frumos și elegant îmbrăcată, cu bijuterii fine și manichiură îngrijită. Și bineînțeles, vara, piesa de rezistență: pălăria cu boruri largi și panglică.
Minionă, dar o prezență puternică.
Nu ne uita pe nici unul! Știa datele de naștere ale noastre, ale soților și ale copiilor. Ne iubea copiii, pe care îi copleșea cu daruri: jucării, jocuri sau hăinuțe. Iubea până și animalele noastre de companie.
Cei mai mulți dintre noi credem că odată cu înaintarea în vârstă, creierul ni se deteriorează, sănătatea se șubrezește și trebuie să stăm în banca noastră, fără să facem excese și fără să trăim intens. Doamna Lili, nu! Avea o energie fantastică și un tonus ridicat. Îmbătrânea frumos!.
În preajma ei nu am auzit cuvinte precum bătrână, riduri, neputință. Nu existau în vocabularul ei.
Nu contează doar atitudinea noastră sau cum ne tratăm pe noi înșine ci și felul în care îi vedem pe ceilalți. O tratam ca pe o persoană tânără, de vârsta noastră și astfel o mențineam în formă. Nu am auzit-o niciodată plângându-se! Când se enerva , cea mai grea expresie de furie era ,, pisicii mă-sii! ”
Și poate că acesta era, fără să știm, secretul ei.
Nu vârsta ne îmbătrânește cu adevărat, ci felul în care o privim. În clipa în care începem să ne numărăm ridurile, ne așezăm singuri în rândul bătrâneții. Dar dacă ne numărăm prietenii, râsetele, dansurile, drumurile făcute cu bucurie și mesele lungi în jurul cărora spunem povești, timpul parcă devine mai blând cu noi.
Doamna Lili nu a luptat niciodată cu vârsta. A ignorat-o cu eleganță.
A trăit ca și cum viața ar fi fost o petrecere continuă la care trebuia să apară frumos îmbrăcată, cu rujul pus pe buze, cu mintea deschisă și cu inima pregătită să iubească oamenii.
Iar când a plecat, ne-am dat seama de ceva: nu ne-a lăsat în urmă doar amintiri, ci un fel de a trăi.
Poate că a îmbătrâni frumos nu înseamnă să rămâi tânăr pentru totdeauna.
Înseamnă să nu încetezi niciodată să fii viu.
Și mai înseamnă ceva.
Înseamnă să nu te retragi din viață înainte ca viața să se retragă din tine. Să rămâi curios, să te bucuri de lucrurile mici, să te pregătești dimineața ca și cum ai avea încă întâlniri importante cu lumea.
Doamna Lili avea această artă rară de a trăi prezentul. Nu vorbea despre cât de frumos era „pe vremuri”, ci despre cât de frumos este acum. Își punea pălăria, își îndrepta spatele, își aprindea privirea aceea albastră și intra într-o încăpere ca și cum viața tocmai începea.
Și poate că exact asta ne-a învățat fără lecții și fără discursuri.
Că vârsta este doar o cifră pe care o știe buletinul.
Spiritul, însă, are propria lui vârstă.
Iar dacă îți păstrezi bucuria, curiozitatea, eleganța și dragostea pentru oameni, anii nu te apasă – se așază peste tine ca niște panglici invizibile ale experienței.
Astăzi, când mă gândesc la ea, parcă o văd din nou: micuță, elegantă, cu pălăria cu boruri largi, cu buzele roz sidefat și cu acel zâmbet care spunea fără cuvinte:
„Viața e prea frumoasă ca să o trăiești pe jumătate.”
Și poate că, undeva, dacă ne privește, se enervează puțin că ne întristăm prea repede și ar spune, cu vocea ei caldă și hotărâtă:
„Pisicii mă-sii… trăiți, dragilor!”
Uneori, oamenii nu pleacă cu adevărat.
Rămân în felul în care ne aranjăm hainele înainte de a ieși din casă, în felul în care ridicăm paharul la o masă cu prietenii sau în curajul de a dansa chiar dacă anii au trecut.
Dacă astăzi zâmbesc mai des, dacă îmi rujez buzele chiar și într-o zi obișnuită și dacă refuz să cred că viața trebuie trăită „mai încet” doar pentru că trece timpul… atunci înseamnă că doamna Lili încă mai merge puțin alături de mine.
Flacăra vieții urcă spre Lumină
https://danielabanciu.ro/dumnezeu-realitate-sau-proiectie-chipul-pe-care-nu-l-putem-desena/
