Iertarea este un sentiment greu de acceptat pentru noi, în momentul în care trebuie să uităm suferința
creată de o persoană sau infidelitățile ei, atât fizice cât și morale. Prin iertare suntem nevoiți să atingem exact locul care ne doare cel mai tare.
Ne este greu să iertăm pentru că încă suferim, rănile noastre sunt deschise sau încă purtăm ranchiună în suflet. De ce să ni se întâmple asta tocmai nouă, care suntem iubitori, atenți, dăm tot ce e mai bun din noi și dăruim timpul nostru? De ce?
Pentru că unii oameni nu pot fi fideli, își doresc ce e al nostru sau au o gură care vorbește fără ei. Și astfel ne rănim unii pe alții. Pe unii îi provocăm chiar noi, prin atitudinea noastră greșit înțeleasă. Suntem răniți sufletește atunci când celălalt nu ne înțelege, nici nu se străduiește să o facă și nici nu se pune în papucii noștri. Astfel iau naștere neînțelegerile. De orice natură. Pot fi discuții de natură materială între membrii aceleiași familii sau între vecini, pot fi infidelități cauzate de comportamente neînțelese, pot fi cuvinte urâte aruncate la furie. Este foarte greu de trecut peste toate acestea din cauza a tot ceea ce s-a adunat în timp: cuvinte spuse la nervi, din neputință sau cuvinte nespuse, dar simțite.
De ce este atât de greu să iertăm?
Pentru că iertarea înseamnă să renunțăm la rolul nostru de victimă, la dreptatea pe care o simțim ca fiind a noastră. Și nu ne este ușor, nu vrem să renunțăm!
Pentru că simțim ranchiună, ne simțim trădați, abandonați, loviți în orgoliu, neînțeleși. Rămânem cu furia noastră nerostită, cu dezamăgirea, cu durerea și tristețea. În realitate, furia nu ne protejează, așa cum am crede, ci ne ține captivi.
Toate aceste sentimente ne fac să reacționăm negativ, să zicem din gură că am iertat, când de fapt nu putem uita și rulăm non-stop în noi multă furie și tot felul de trăiri contradictorii.
Știm că iertarea e eliberatoare. Dar, greu de îndeplinit.
Fără acceptare, rămânem blocați în rigiditate și nu ni se deschide poarta către eliberare, înțelegere și iubire de sine. Ar fi bine să avem curaj și să încetăm să ne mai judecăm versiunea noastră din trecut care „nu a știut mai bine”.
Drumul nostru către eliberare
Renunțarea la resentimente nu înseamnă pentru noi uitarea poverii, ci eliberarea ei. Nu este un semn de slăbiciune, ci reprezintă îndrăzneala de a vedea dincolo de acțiunile unei persoane. Astfel, trebuie să ne iertăm pe noi înșine, dar și pe ceilalți. Prin iubire de sine, scăpăm de greutatea regretelor noastre, iar prin indulgență și prin compasiune vedem durerea din spatele greșelilor celorlalți.
Oamenii din trecutul nostru nu ne mai pot răni, dar resentimentele pe care le nutrim față de ei, da. De fiecare dată când avem resentimente, le dăm o parte din sufletul nostru. În loc să retrăim durerea, mai bine alegem să ne eliberăm de ea.
Iertarea autentică este adesea greșit înțeleasă: nu trebuie să ne împăcăm cu persoana care ne-a rănit sau să uităm ce s-a întâmplat. Și nici să-i justificăm comportamentul dăunător. Trebuie, doar, să ne eliberăm de atașamentul emoțional față de suferințele trecutului.
Viitorul nostru recâștigat
Este nevoie să recunoaștem pe deplin impactul a ceea ce ni s-a întâmplat, să simțim emoțiile asociate evenimentului și apoi să alegem conștient, să nu mai lăsăm acea experiență să ne controleze prezentul și viitorul.
Însă iertarea este răbdătoare. Ea stă și ne așteaptă. Ne lasă să trecem prin etape de introspecție. Iar când ne-am săturat de neiertat, ne transformă în oameni eliberați, împăcați.
Și totuși, costul neiertării este imens. Când ținem strâns de resentimente, furie sau dorință de răzbunare, construim o închisoare invizibilă pentru noi înșine.
Dacă am fost abandonați, respinși sau umiliți, toate aceste emoții au rămas blocate în noi. Dacă nu ne eliberăm corpul de ele, acestea pot duce la boală. Nu dispar singure, chiar dacă nu le luăm în seamă.
Din perspectivă spirituală, neiertarea este văzută ca o povară care tulbură sufletul, care ne afectează pacea interioară și uneori ne rupe relația cu Dumnezeu. Oamenii rănesc din propriile răni. Iertarea, în schimb, aduce liniște și vindecare.
Să înțelegem ceva simplu: iertarea nu este despre celălalt, ci despre a ne elibera noi. Este acel moment tăcut, aproape imperceptibil, în care nu mai simțim nevoia să retrăim durerea și înțelegem că iertarea nu ne schimbă trecutul, dar ne redă viitorul. Un viitor mai senin.
