Există un loc în fiecare dintre noi unde timpul nu a trecut niciodată. Un loc în care râsul venea fără motiv, în care pașii alergau fără teamă iar lumea se deschidea larg, în fiecare dimineață, ca o promisiune. Copilăria – un început care nu s-a încheiat niciodată cu adevărat.„Tezaur de suflet. Amintiri din copilărie” este o întoarcere spre primele emoții care ne-au învățat ce înseamnă bucuria, spre oamenii care ne-au ținut de mână când încă descopeream lumea, spre întâmplările simple care, fără să știm atunci, ne-au așezat pe drumul vieții.În aceste pagini vei întâlni povești reale – fragile, luminoase, uneori dureroase, dar întotdeauna adevărate. Fiecare autor deschide și dezvăluie, cu sinceritate și curaj, o parte din propriul său univers. Iar dincolo de diversitatea experiențelor, vei descoperi ceva comun tuturor: acea scânteie de umanitate care ne leagă, dincolo de timp, de vârstă și de poveste.Această antologie este o invitație să încetinești, să asculți să-ți amintești. Să te întorci, măcar pentru câteva clipe, în locul în care ai fost cu adevărat tu. Și poate, în liniștea dintre rânduri, vei recunoaște ceva familiar.- un gest, un miros, o emoție… poate… un fragment din tine, pe care credeai că l-ai uitat.Deschide această carte ca pe un dar și lasă-te purtat, pagină cu pagină, spre acel loc în care totul a început Coordonator antologie:LUIZA SIMONESCU
Există cărți care se citesc pentru frumusețea cuvintelor și există cărți care se citesc pentru adevărul pe care îl poartă. Antologia de SAFIR – Suflet. Adevăr. Fidelitate. Intuiție. Revelație face parte din a doua categorie, fără să o piardă pe prima.Textele adunate în acest volum sunt fragmente de viață, mărturii, confesiuni și pagini de memorii în care autorii au ales să se apropie de una dintre cele mai sensibile forme ale curajului: aceea de a spune adevărul despre sine.Deschide această carte cu răbdare. În paginile ei vei găsi nu doar poveștile unor autori, ci poate și câteva cioburi luminoase din propriul tău safir interior.
De ANTONELA SOFIA BARBU, BEATRICE MOCANU, CIUREAN TĂNASE, CRISTINA ANGHEL, DANA GIURGINCA, DANIELA ALISTAR, DANIELA BANCIU, DOAMNA X, EDUARD ALEXANDRU OTA, ELVIRA ALEXANDRESCU, FELICIA NIȚU, GEORGIANA ȚONEF FILIP, I.D. CRISTIAN, IULIANA ȘANDRU, IUSTINA DRUGAN, IZA MATAC, LUCIAN ONIȚA, LUXA ȘERBAN, MIHAELA G. NEAGU, MONICA ANDREI, MONICA IVANOVICI, MP, NICOLETA TRĂILESCU, OANA UDUDEC, STELA LUCUȚA