Ce e viața? 
Te vezi tânăr și zici că viața e la început, că te vei bucura de toate frumusețile lumii,
vei simți toate sentimentele și te vei lăsa pătruns de ideea de nemărginire a vieții tale.
Ești încrezător. Simți că nimic nu ți se poate întâmpla sau nimic nu te poate atinge.
Simți că abia ți-ai întins aripile și aștepți să-ți iei zborul planând într-o viață care-ți făgăduiește realizări și iubire.
Îți faci prieteni cu care ai aceleași pasiuni. Inspiri zorii zilelor alături de ei. Faci parte din trib. Uneori ești chiar liantul acestuia, cel care ține unite persoane asemănătoare, dar în același timp diferite.
Îți întâlnești iubirea. Trăiești sentimente, stări pe care nu credeai că le poți simți. Iubirea te înalță, în timp ce te chinuie. Ești între sentimente contradictorii. Iubirea e magică, dar te și consumă.
Viața îți dă primele realizări. Îți începi cariera. Ești apreciat. Ești căutat. Ești fericit!
Ești atent în exterior, dar nu ești atent la tine. La corpul tău. La sufletul tău.
Ceva îți declanșează o reacție în corp. Crezi că ți se pare. Nu are ce să ți se întâmple. Ești tânăr! Abia ți-ai început viața de adult. Treci cu vederea. Nu stai cu tine să fii atent la ce îți spune corpul.
Vine boala. Și te cuprinde ca o mantie, ca o ceață în care intri și din care nu vezi să ieși. Te străduiești. Lupți! Însă boala e perfidă. Te cuprinde și te înlănțuie.
Tinerețea cedează. Nu a fost instruită să reziste la astfel de agresiune.
Viața începe să bată din aripi ca un fluture care a fost atins de mâna omului. Mâna omului poate să protejeze, să salveze, dar și să ucidă.
Nu știi ce ți se întâmplă. Ai fost luat pe nepregătite. Știi doar că ești tânăr. Ești atotputernic! Speri că tinerețea te va ajuta. Dar, nu! Puritatea și fragilitatea ei nu fac față omului care te tratează ca un caz, nu ca pe o persoană, ca pe o ființă umană cu frici și dureri.
Durerea este puternică. Este o durere compusă. Are o parte fizică care îți usucă și chinuie trupul și o parte sentimentală, cea cunoscută ca durerea despărțirii. Despărțirea de mamă, tată, frate, prieteni este foarte grea. Le vezi suferința în ochi, chiar dacă gura le zâmbește. Vrei să-i alini, să le spui că totul va fi bine, dar nu mai poți. Nu mai ai putere. Suporți cu stoicism durerile corpului, doar ca să mai stai puțin cu ei. Le simți deja lipsa.
Flacăra vieții pâlpâie și se stinge încet. Tu ești infinit, nemărginit! Ești tânărul care a suportat niște dureri infernale, dar a rezistat în fața lor pentru a nu-și face familia să sufere. Dar, nu mai poți. Cedezi. Sufletul tău frumos iese ușor din trup și urcă la cer. Te liniștești. Nu mai simți durere. Ce bine e! Te liniștești și mai mult.
Lumina te cheamă.
Sufletul tău este întâmpinat de bunici. Ești fericit de reîntâlnire. Totul e plăcut acolo. Lumină și mult alb. Un alb profund. Te-ai eliberat!
După un timp de odihnă vei reveni pe Pământ ca un băiețel inocent care a uitat prin ce a trecut și va crede din nou în viață.
,,Mamă, tată, vin acasă! Vreau să stau cu voi la masă!”
