La geamul meu, au poposit doi guguștiuci. Pisica noastră i-a simțit imediat și, curioasă, repede-repede a venit la geam să-i cunoască. S-au privit îndelung prin geamul care-i separa dar, îi și încuraja, în același timp.

Zile la rând cei doi porumbei sălbatici s-au iubit pe pervaz. Erau jucăuși în declarația lor de dragoste, se curtau, își ofereau mici dovezi de afecțiune.

Prinzând încredere au adus câteva rămurele pentru a-și construi un cuib. Însă, în prima seară, vântul le-a aruncat vreascurile în stradă, spulberându-le eforturile. Dar, ei au continuat să strângă, crenguță cu crenguță.

M-a înduioșat strădania lor. Ce m-am gândit?  Să îi ajut, punându-le pe pervaz o cutie, un loc sigur în care să-și ridice cuibul. Zis și făcut! M-am felicitat pentru gestul meu.

Peste noapte, însă, s-a întors vântul însoțit de frig și ploaie. A doua zi, cutia zăcea în curtea blocului, ca un vis spulberat.

Mi-am zis în sinea mea, că nu e bine ce fac: le încalc libertatea, intru în viața lor. Dar, acel instinct de samaritean nu mi-a dat pace. Am coborât și am recuperat cutia, luând și o piatră care să-i dea greutate acesteia. Am poziționat obiectele pe pervaz astfel încât vântul să nu mai iasă învingător și am reașezat cu grijă crenguțele.

Dar, ce să vezi? Guguștiucii nu au mai venit.

Ajutorul meu, necerut, oricât de bine intenționat, i-a deranjat, i-a speriat. M-au lăsat în așteptare.

Și atunci am înțeles…Așa procedăm și în existența noastră: intrăm cu bocancii în viața celor apropiați sau mai puțin apropiați, fără ca aceștia să ne-o ceară. Cu cele mai bune intenții ne avântăm în sufletele lor, încercăm să le netezim drumul, fără să ne gândim dacă au nevoie cu adevărat de ajutorul nostru.

Nici nu știu ce să fac: să-i mai aștept? Poate vor înțelege că nu le vreau răul. Sau să-i las să-și facă singuri cuibul. Ce? Dacă nu eram eu, ei nu mai construiau?

Prezența acestor doi porumbei la geamul meu mi-a lăsat o lecție. Pentru mine, încercarea lor de a-și face un cuib simbolizează un nou început, o viață nouă. Dar, poate, adevărata lecție este că fiecare trebuie să-și clădească propriul drum, în ritmul său, fără ca altcineva să intervină neîntrebat.